24 iunie 2016 – Un OM şi o DOAMNĂ în acelaşi timp


  doamna      Clasa a IV-a s-a terminat şi copiii şi-au luat “La revedere” de la DOAMNA lor. Acum nimeni nu va mai putea face speculaţii referitoare la faptul că cele de mai jos sunt scrise cu un interes, oricare ar fi acela.

Dorim să vă prezentăm în primul rând un OM şi în al doilea rând o DOAMNĂ.

Copilul a terminat clasa a IV-a şi se desparte de cea care “este la fel de frumoasă ca mama” aşa precum a catalogat-o el.
Copilul a învăţat la o şcoală gimnazială, o şcoală normală, cu toate că are sindromul Down.
Ajutat şi iubit a făcut faţă cerinţelor de la şcoală.

Pe DOAMNA a avut-o ca învăţătoare din clasa a II-a.
Când DOAMNA a venit la clasă, a găsit copii dezbinaţi, părinţi care-şi doreau ca în clasa copiilor lor să nu fie “handicapaţi”, pentru că… deh, copiii lor nu aveau ce să caute lângă astfel de copii. În clasa I părinţii încercaseră, fără rezultat, să facă o cerere la conducerea şcolii pentru ca “handicapatul” să plece din clasa lor.

Copilul mânca bătaie frecvent de la colegii lui, era catalogat ca fiind cel mai rău din clasă, cel mai prost, “handicapatul”…
Cu toate acestea, lucrurie nu stăteau chiar aşa.
S-a dovedit că nu era nici cel mai rău, nici cel mai prost, nici cel mai în niciun fel. Dar a trebuit să vină cineva care să-i acorde o şansă. Şi această persoană s-a dovedit a fi DOAMNA.
Copilul ca toţi ceilalti, îşi dorea să aibă prieteni, îşi dorea să se joace. Şi pe lângă toate acestea, copilul a învăţat cot la cot cu colegii lui, a dat teste, a învăţat toate materiile şi, într-un final, putem spune că s-a descurcat onorabil.

Desigur, pentru toate realizările copilului, DOAMNA este cea care l-a ajutat şi încurajat încontinuu la clasă.

De când a venit la clasă, DOAMNA a desfiinţat aşa-zisele “bisericuţe” care se formaseră. Pentru DOAMNA toţi copiii erau la fel, indiferent de salariul părinţilor, de etnie sau de orice alt criteriu.
DOAMNA a spus lucrul acesta clar şi răspicat tuturor părinţilor la sedinţa cu părinţii şi nu a abdicat niciodată de la el.
Copiii au înţeles mai repede, căci DOAMNEI nu îi plăceau pârâcioşii. Şi copiii s-au lăsat de această meteahnă. Într-un final au înţeles şi părinţii, pentru că au aflat de la copiii lor că DOAMNA nu tolerează acest comportament.

În primul rând DOAMNA şi-a dorit să insufle copiilor dragostea pentru citit cărţi, nu tableta. A mers la biblioteca şcolii şi pentru că acolo erau doar cărţi vechi, care nu i-ar mai fi atras la citit pe copiii de azi, din salariul personal, DOAMNA a cumpărat câteva zeci de cărţi şi a încropit astfel o mică bibliotecă. Prin rotaţie, fiecare copil primea pentru o săptămână o carte, care apoi era transmisă altui coleg. Astfel, toti copiii au putut citi mult mai multe cărţi decât ar fi citit acasă, în epoca tabletelor şi a calculatoarelor.

Apoi DOAMNA i-a învăţat pe copii să asculte muzică. Desigur, acasă la ei fiecare copil asculta muzică, fiecare stilul lui. Dar la şcoală copiii au auzit muzică clasică şi au făcut cunoştinţă cu marii compozitori ai lumii. Pe acest gen de fond muzical s-au desfăşurat majoritatea orelor. Şi astfel, mulţi dintre copii, au îndrăgit şi altfel de muzică.

De nenumărate ori DOAMNA făcea diferite proiecţii cu chestiuni foarte interesante legate de lecţia pe care o preda. În limita posibilităţilor şi a tehnicii personale de care dispunea, DOAMNA a încercat să le insufle copiilor dragostea faţă de toate materiile.

DOAMNA a venit şi cu alt mod de a petrece pauzele. Pentru ca în pauze copiii să nu alerge pe holurile şcolii şi să păţească cine ştie ce, DOAMNA le-a cumpărat diferite jocuri . Astfel copiii au învăţat să joace şah, jocuri de cultură generală şi, curioşi fiind, au obţinut deprinderi noi, în detrimentul problemelor, conflictelor sau accidentărilor care ar fi putut apărea alergând în pauză pe holurile şcolii.

Şi astfel, din cea mai rea clasă cu cei mai răi copii cum li se dusese faima în clasa I, toate celelalte doamne au ajuns să admită cât de cuminţi sunt copiii DOAMNEI.

Şi nici în timpul liber DOAMNA nu renunţa să se întâlnească cu copiii săi : îşi dădeau întâlnire în parc, mergea cu ei la muzee, la expoziţii şi nu de puţine ori le-a cumpărat tuturor măcar un covrig. Căci erau şi copii care nu aveau nici măcar posibilitatea de a-şi cumpăra un covrig.

Cunoaştem câţiva copii din clasă care au avut manuale şi caiete după care să înveţe datorită faptului că DOAMNA le-a cumpărat pentru ei din banii proprii.

Şi nu în ultimul rând, DOAMNA a făcut toate acestea datorită caracterului său nobil, fără a primi NICIODATĂ, de la NIMENI măcar o ciocolată. A refuzat întotdeauna orice gen de “atenţie” din partea oricui. Şi-a achitat singură inclusiv vizitele, excursiile pe care le-a organizat cu copiii.

Nu putem să nu amintim aici un folclor pe care mama copilului l-a auzit de nenumărate ori pe la colţuri : părinţii copiilor din alte clase, părinţi care se lăudau că au cumpărat cadouri de sute de lei pentru învăţătoarele copiilor lor normali, şuşoteau că mama copilului cu sindrom Down probabil că o umple de bani şi cadouri pe DOAMNA.

Ei bine NU !

Mama copilului nu a dat NICIODATA NIMIC DOAMNEI, iar DOAMNA chiar a fost ca o mamă pentru copil atunci când acesta era la şcoală, aşa cum a fost pentru toţi elevii săi.

Mulţumim DOAMNĂ !

Am ţinut neapărat să povestim despre un astfel de OM, despre o astfel de DOAMNĂ, pentru că există, pentru că se poate reuşi.
Şi îi îndemnăm pe toţi părinţii care au copii cu dizabilităţi şi nu numai să nu renunţe niciodată să-şi ducă copiii la şcoală !

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *