Monthly Archives: May 2016

27-29 mai 2016 – Jocurile Naţionale Special Olympics – partea IV – două surori

În cadrul deschiderii Jocurilor Naţionale Special Olympics 2016 de la Arad, organizatorii au prezentat un program foarte frumos, care a conţinut momente artistice şi sportive.

Momentele au fost speciale şi superbe fiecare în parte, dar unul dintre ele ne-a impresionat cel mai mult.

Două surori care învaţă la aceeaşi şcoală, una în clasa a III-a şi cealaltă in clasa a VI-a, au susţinut un moment artistic la flaut. A foarte frumos !

Una este o fetiţă obişnuită, iar sora ei are Sindromul Down.

Noi nu am reuşit să facem distincţie între ele : erau la fel de frumoase şi de talentate !

Concluzia este ( pentru a câta oară ??? ) că se poate !

 

27-29 mai 2016 – Jocurile Special Olympics 2016 de la Arad – partea III – proba de înot

https://goo.gl/photos/djD2vhcd8SGyUXpN8

Reuşita excelentă a celor doi sportivi ai Asociaţiei Mihai care au participat la proba de înot din cadrul Jocurilor Naţionale Special Olympics 2016 de la Arad, ne îndreptăţeşte să continuăm pe acelaşi drum şi în viitor !
Băieţii au obţinut fiecare locul I la categoria sa.
Bravo copii !
Când au fost întrebaţi ce recompensă îşi doresc pentru reuşitele lor de la atletism şi înot, copiii au cerut doar atât : pizza şi îngheţată !
Desigur că dorinţele le-au fost îndeplinite !

27-29 mai 2016 – Jocurile Special Olympics 2016 de la Arad – partea II – proba de atletism

https://goo.gl/photos/qszCGn7GWQfAw7FK7

Cei doi sportivi ai Asociaţiei Mihai au făcut o figură foarte bună la această ediţie a Jocurilor Naţionale Special Olympics. Ei au obţinut la atletism un loc I şi un loc III.

Pentru cel mai mic participant al nostru rezultatul este cu atât mai notabil, cu cât el se află la prima sa participare la o astfel de competiţie !

A pornit cu dreptul şi îi urăm lui, cât şi colegului său, la cât mai multe reuşite !

27-29 mai 2016 – Jocurile Special Olympics 2016 de la Arad – partea I – deschiderea şi preliminariile

 https://goo.gl/photos/XPY9aiDfZsb3dj3C7

La invitaţia Special Olympics România în perioada 27-29 mai 2016, la Arad, am participat la Jocurile Naţionale Special Olympics. Jocurile au fost şi o bună ocazie de a ne revedea cu prietenii din toată ţara.

Organizarea impecabilă, atenţia, căldura cu care am fost înconjuraţi de către organizatori, voluntari şi toate persoanele implicate în organizare ne-au făcut să ne simţim foarte bine, iar sportivilor le-au dat aripi pentru finale !

Sportivii şi nu numai, au beneficiat de evaluări medicale la dantură, ORL, oftalmologie, ortopedie, nutriţie, etc.

Sportivii noştri au participat la două probe : atletism şi înot. Deşi până la Arad drumul a fost destul de lung, noi zicem că s-au descurcat foarte bine !

14 mai 2016 – Ajutaţi de jandarmii montani, la tiroliana lângă Tabăra de sculptură de la Măgura

 https://goo.gl/photos/fEDPDHBqhYDHi9Lm6

În cadrul Festivalului “Un tărâm de suflet” de la Poiana Mărului, o surpriză foarte mare au avut copiii atunci când, dintr-o dată, s-au trezit în mijlocul jandarmilor montani. Aceştia le-au propus copiilor să încerce tiroliana, lucru care a trezit un mare entuziasm în rândul tuturor.

Cu multă răbdare, cei 4 Domni jandarmi au ajutat pe fiecare dintre zecile de copii să reuşească să-şi invingă teama şi să se dea pe tiroliană.

Distracţia a fost pe cinste, iar modul în care jandarmii au ajutat şi protejat fiecare copil în parte a fost unul exemplar.

Mulţumiri doamnei Ina Apostu şi jandarmilor montani pentru această surpriză de care s-au bucurat toţi, de la mic la mare !

13 – 15 mai 2016 – La Festivalul “Un tărâm de suflet” de la Buzău

https://goo.gl/photos/3R7xRhzQwSGrrRu1A

În perioada 13-15 mai 2016, la invitaţia Asociaţiei Never Down Buzău, am participat la Poiana Pinului la Festivalul “Un tărâm de suflet”.

Alături de noi au fost prieteni de la Arad, Bacău, Bucureşti, Buzău, Cluj, Gheorghieni, Oneşti şi Rm. Vâlcea.
Copiii s-au întrecut la probele sportive, la orientare turistică şi s-au distrat de minune. Au fost prezentate diferite lucrări manuale realizate de copii, costume populare din diverse zone geografice şi au avut loc multe ateliere la care copiii şi nu numai, au participat cu mare drag.
Festivalul a fost un succes şi pentru acest lucru Asociaţia Mihai mulţumeşte voluntarilor, organizatorilor şi, în special Doamnei Ina, fără energia, alergătura şi sacrificiul căreia toate acestea nu ar fi putut avea loc.