Monthly Archives: February 2016

23 februarie 2016 – În Cişmigiu, o primăvară neaşteptat de timpurie

A fost o zi aşa frumoasă !

Şi deoarece am avut drum prin apropiere, am hotărât să facem un mic ocol şi prin Grădina Cişmigiu. Ceea ce am descoperit a întrecut orice aşteptare ! Primăvara şi-a făcut deja loc, iar florile de primăvară sunt minunate ! Mii şi mii de ghiocei, albăstrele şi  brânduşe au acoperit încet, încet, pajiştile şi rondurile Cişmigiului.

Şi pentru că natura era atât de spectaculoasă, toate fotografiile i le-am dedicat doar ei ! Puteţi vedea mai multe din minunile timpurii ale Cişmigiului aici :  https://goo.gl/photos/dFG9do1vJdDhjyYPA

Împreună, pentru fete, am încercat să facem ceva frumos !

Vine luna martie şi băieţii noştri vor să ofere fetelor câte ceva.

Aşadar, cu mare drag, i-am ajutat să realizeze felicitări pe care le vor împărţi tuturor fetelor.

21 februarie 2016 – Stagiu de pregătire cu Shihan Aurel Pătru la Clubul Akira

Clubul Akira a organizat în data de 21 februarie 2016 pentru sportivii săi un stagiu de pregătire împreună cu Shihan Aurel Pătru, centură neagră 7 Dan, Preşedintele Federaţiei Mondiale SKDUN şi antrenorul lotului naţional al României.
Avem şi noi un sportiv printre cei ai Clubului Akira, sportiv care s-a bucurat de învăţăturile lui Shihan Aurel Pătru.

Meritele acestor antrenori, ei înşişi mari sportivi, sunt cu atât mai mari cu cât munca cu copiii este foarte grea. Shihan Aurel Pătru spunea că este foarte greu să faci un copil să stea cuminte 1 oră. Şi totuşi, aceşti copii, nu numai că stau cuminţi şi ascultă de antrenorii lor, dar îşi doresc cu ardoare să meargă la antrenament.

De ce oare ?

Aceasta este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună acei profesori care au în clasă copii cu dizabilităţi şi nu numai, dar nu sunt în stare să aibă relaţii normale, omeneşti cu aceştia sau cu părinţii acestor copii. Şi acest lucru în condiţiile în care clasele au 20-30 de copii, iar aceşti antrenori lucrează şi cu 100.

Asociaţia Mihai doreşte lui Shihan Aurel Pătru şi Senseilor Cristian Nicolae, Ionuţ Stoica, Andrei Vasiliu şi Adrian Băluţă multă sănătate şi realizări în viitor  !
Multe mulţumiri pentru TOT !

Mai multe despre ceea ce s-a întâmplat la acest stagiu puteţi vedea aici :

https://goo.gl/photos/hRVrFD6yE9EQqok46     https://goo.gl/photos/2r4UdZkwSqWNzVG89       https://goo.gl/photos/fyt8WtfUPpdH5yGcA     https://goo.gl/photos/BUaFbDUKuKGwLC3S9

 

08 – 12 februarie 2016 – Povestea unui cantonament

Scurtă introducere : În fotografie apar în prim plan doi alergători. Cel mic este un copil cu sindrom Down.
Cel mare este un sportiv adevărat.
Felul în care sportivul îl încurajează pe copil, aleargă alături de el şi îl ajută să performeze, demonstrază că se poate !
Şi, trebuie să precizăm că sportivul nu este plătit de nimeni, nu este obligat de nimeni să se comporte aşa, să-l ajute pe copil : pur şi simplu asta ţine de educaţie !
Mulţumiri şi felicitări sportivului, antrenorilor şi părinţilor săi !

Povestea unui cantonament

Copilul

Copilul are 11 ani şi sindromul Down. Este elev la o şcoală normală şi merge de aproape un an la un club de karate. Copilul şi-a dorit. Mama l-a dus.
De când merge la karate, mama nu a simţit niciodată că fiul ei este tratat altfel decât ceilalţi copii. Când a meritat a fost felicitat, când n-a fost atent a fost certat, când a trebuit a fost premiat, la fel ca toţi ceilalţi sportivi, mari sau mici.
La club toţi sunt la fel. Sunt trataţi la fel. Se ajută între ei. Cei mari pe cei mici.
Nici copilul nu a simţit vreodată că e tratat altfel sau mai rău decât ceilalţi. Căci altfel nu şi-ar fi dorit cu ardoare să meargă în cantonament.
Sensei sau senpai n-au pus niciodată problema că acest copil este altfel. Că are sindromul Down. 
Senpai a condiţionat participarea copilului la cantonament de cuminţenie. Aşa cum a condiţionat şi participarea celorlalţi.
Senpai n-a pus niciodată problema la modul că este un copil altfel, că se descurcă mai greu, că poate cine ştie ce face sau nu face, etc… Senpai a dorit doar ceea ce dorea de la toţi ceilalţi copii.
Aşa că a venit vremea să plece în cantonament.
Copilul era foarte entuziasmat. N-a dormit noaptea, nu cumva să nu sune ceasul şi să nu se trezească. Pentru că senpai a spus că la 7.40 fix să fie acolo !
Mama a dus copilul la locul de întâlnire. La 7.20 chiar, deoarece copilul nu a mai avut răbdare, atât de mult îşi dorea să meargă în cantonament.

Mama

Mama luptă de 11 ani şi jumătate pentru copil. Luptă cu sistemul, cu oamenii, cu cei apropiaţi, cu cei mai puţin apropiaţi. Dar este foarte determinată pentru că îl vede pe copil cum face progrese zi de zi şi nu poate să renunţe.
Mama consideră că este menirea ei să ajute copilul. Şi asta îi dă putere şi forţă să meargă mai departe, fără să calce pe cadavre, în lupta ei pentru copilul ei.
Şi mai gândeşte mama că poate, lupta ei va ajuta măcar pe cei care vin din urmă.
Aşa că va face tot ceea ce va fi necesar pentru ca fiul ei şi alţi copii la fel ca el să poată reuşi.

Clubul

Clubul este un club sportiv ca oricare altul, dar atât de diferit !
Este un loc unde copiii învaţă mai mult decât să iubească şi să facă sport. La club copiii învaţă ce înseamnă respectul şi învaţă să fie OAMENI adevăraţi.

Cum ?

Păi… sincer ? E cam greu de explicat. Antrenorii de la karate, sensei sau senpai şi domnişoara de la dansuri, sunt tineri toţi. Mama nu ştie exact ce vârste au, dar crede că niciunul nu are mai mult de 30 de ani. Cu toate astea toţi sportivii, de la 3 la 30 de ani, îi respectă enorm pe antrenori. 
Şi mama, care are 48 de ani, îi respectă la fel de mult, deşi sunt mult mai tineri decât ea. Pentru ceea ce sunt. Pentru ceea ce fac. Pentru ceea ce îi învaţă pe copii. Şi aici mama nu se referă doar la sportul în sine. Mama crede că ea însăşi are de învăţat de la ei.
Aceaste rânduri nu sunt despre sportul în sine. Sunt despre ceea ce mai învaţă copiii pe lângă sport, de la nişte tineri şi nu de la şcoală. Este despre cum să fi OM, cum să-l înveţi pe cel mai mic de lângă tine să devină la rândul lui OM, cum să-l ajuţi şi cum să-i înveţi şi pe ceilalţi să o facă.

Cantonamentul

Cantonamentul a durat 6 zile. 6 zile în care mama a vorbit cu copilul la telefon doar seara, aşa cum vorbeau toţi părinţii cu ceilalţi copii. Dar în tot acest timp clubul a trimis veşti. Şi care puteau fi cele mai clare şi sugestive veşti ? Fotografiile ! În tot acest timp mama a văzut mii de fotografi. Dimineaţa, la prânz, seara, la antrenament, la masă, la distracţie. Mama a ştiut exact ce face copilul. Ce fac ceilalţi copii. Aşa cum au ştiut toţi ceilalţi părinţi.
Mama a observat din fotografii că, de fiecare dată, copilul era curat îmbrăcat, cu haine schimbate, vesel şi fericit. 
Înainte de plecarea în cantonament senpai a cerut tuturor părinţilor să aducă medicamentele copiilor, în cazul în care aceştia urmau un tratament. A dus şi mama medicamentele copilului şi, în fiecare zi la telefon, copilul nu uita să-i spună mamei să stea liniştită, pentru că şi-a luat pastiluţele, s-a spălat, a mâncat şi este foarte bine, “de la excelent până în sus”.
Apoi mama a văzut alte fotografii, iar inima i s-a umplut de şi mai multă bucurie.
Afară sau în interior sportivii erau împărţiţi pe echipe şi se întreceau în diferite probe. Bineînţeles că esenţa nu era câştigarea în sine a probei, ci faptuul că făceau mişcare, în aer curat, în echipă, împreună, toţi la fel.

Şi apoi a venit fotografia.

La o probă pe echipe, când fiecare din echipă trebuia să alerge o anumită distanţă şi să se întoarcă să predea ştafeta următorului, a venit şi rândul copilului să alerge. Alături de el este unul dintre sportivii cei mari. Poate cel mai mare. Poate cel mai bun. Sportivul alergă alături de el şi îl încurajează ! Iar copilul dă tot ceea ce are el mai bun pentru echipa sa, alături de colegul lui mai mare.
Acum copilul este pe drumul de întoarcere. A sunat-o pe mama şi i-a spus că ajunge la două. Să îl aştepte. Desigur că mama abia îl aşteaptă !
Pe mama a sunat-o şi senpai ca să o anunţe când ajung. 
Iar mama este foarte mândră să povestească despre cei care, indiferent de vârstă, s-au purtat cu copilul ei ca nişte OAMENI adevăraţi.

V-am făcut curioşi nu-i aşa ? Vreţi să ştiţi cine sunt aceşti tineri care nu discriminează un copil cu dizabilităţi, care dimpotrivă, îl ajută, îl sprijină şi îl respectă ? 
Ei bine, aceştia sunt antrenorii şi sportivii Clubul Sportiv Akira, multiplii campioni mondiali, europeni, balcanici, naţionali, câştigători ai Cupei României, ai Cupei Mondiale în arte marţiale, etc.

Sensei Cristian Niculae – maestru emerit al sportului, centură neagră 3 Dan, conducătorul Clubului Sportiv Akira, club afiliat Federaţiei Române de Arte Marţiale 
Senpai Ionuţ Marian Stoica – maestru al sportului, instructor de arte marţiale, centură neagră 2 Dan
Senpai Andrei Vasiliu – antrenor de arte marţiale, centură neagră 3 Dan
Senpai Adrian Băluţă – instructor de arte marţiale, centură neagră 3 Dan
Darius Marian Manea – multiplul campion care îl încurajează pe copilul din fotografie şi aleargă alături de el, sportiv la Clubul Sportiv Akira, centură neagră 1 Dan
Monica Moisanu – antrenor de dans sportiv şi dans modern
Şi toţi ceilalţi sportivi, de la 3 la 30 de ani.

Aceştia sunt OAMENI care ştiu ce înseamnă RESPECTUL. În acest fel sunt ei înşişi respectaţi de toată lumea, fără intervenţii, fără obligaţii, pur şi simplu. 
Şi acesta este un lucru foarte mare !

11 februarie 2016 – La gimnastică cu cei mai mici

La invitaţia Special Olympics România, în cadrul proiectului “Dezvoltarea de abilități motorii la persoanele cu Sindrom Down – etapă esențială spre o viață independentă”, joi 11 februarie 2016 am avut parte de o zi minunată alături de nişte copii extraordinari! Puştii au făcut gimnastică, au cântat şi … ne-au încântat cu energia şi veselia lor.
Iar la final au fost recompensaţi pentru energia şi efortul lor cu diplome şi medalii.
Felicitări Doamnei Profesor Aura Bota pentru rezultate, Special Olympics România pentru iniţiativă, UNEFS pentru găzduire şi voluntarilor pentru implicare !
Asociaţia Mihai mulţumeşte tuturor pentru implicare, pentru efortul depus şi pentru sprijinul pe care îl acordă copiilor noştri !

Mai multe imagini puteţi vedea pe  https://goo.gl/photos/6D84cCLNM4QgAtqt6

1 februarie 2016 – Continuă antrenamentele la gimnastică

În cadrul programului “Dezvoltarea de abilităţi motorii la persoanele cu Sindrom Down – etapă esenţială spre o viaţă independentă” derulat de Special Olympics România, continuăm antrenamentele la gimnastică.
Mulţumim pentru asta Special Olympics România, Domnului Profesor Gabriel Popescu şi UNEFS.

Puteți vedea mai multe aici : https://goo.gl/photos/jFTFQUErzVk1Rozy8